Compoziția țesăturii poate fi identificată prin inspecție vizuală și atingere. Fibrele naturale, cum ar fi bumbacul, sunt moi și prietenoase cu pielea-, cu o senzație ușor aspră și cu un anumit grad de puf; lenjeria este relativ rigidă și foarte respirabilă; mătasea este netedă, moale și are un luciu natural; lana este pufoasă, elastică și are o reținere bună a căldurii. Fibrele chimice precum poliesterul și nailonul au o senzație netedă, crocantă sau o anumită elasticitate, dar o respirabilitate relativ slabă. Observând luciul, senzația și elasticitatea țesăturii, compoziția fibrelor sale poate fi determinată în mod preliminar. Compoziția poate fi identificată și prin metode de testare fizică sau chimică. De exemplu, metoda de ardere este folosită în mod obișnuit: luați o cantitate mică de fibre, aprindeți-o și observați viteza de ardere, fumul, mirosul și forma de cenușă. Bumbacul și inul ard rapid, lăsând cenușă pudrată cu miros de ars; mătasea și lâna ard încet, lăsând cenușă tare cu un miros asemănător părului ars; poliesterul, nailonul și alte fibre chimice produc picături topite atunci când ard și au un miros înțepător. Observarea microscopică a structurii suprafeței fibrei sau dizolvarea fibrelor specifice în solvenți pot fi, de asemenea, utilizate pentru identificare.
Pentru identificarea industrială și de laborator, pot fi utilizate și metode de analiză instrumentală. Metode precum spectroscopia cu infraroșu cu transformată Fourier (FTIR), calorimetria cu scanare diferențială (DSC) sau difracția cu raze X-poate identifica cu precizie compoziția chimică a fibrelor. Metodele moderne de testare pot distinge rapid și precis între fibrele naturale, fibrele chimice și țesăturile amestecate, oferind o bază de încredere pentru producția de textile, inspecția calității și supravegherea pieței.